Institutul Român de Cultură șiCercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul financiar al InstitutuluiCultural Român și în parteneriat cu Salonul Internațional de Carte,Fundația pentru Carte, Muzică și Cultură, Primăria orașului Torino, RegiuneaPiemonte și Provincia Torino organizează un concert de gală cuocazia participării României ca țară invitată de onoare la cea de-a XXV-aediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino.
Evenimentul va avea loc miercuri, 9 mai 2012, ora 20.00, la Auditorium Giovanni Agnelli din Torino. Soliştii concertului vor fi soprana Anita Hartig și tenorul TeodorIlincăi, acompaniați de Orchestra Filarmonicii din Torino, dirijatăde Francesco Pasqualetti.
În cadrul ceremoniei inaugurale, PieroFassino, primarul orașului Torino și Rolando Picchioni, președinteleFundației pentru Carte, Muzică și Cultură vor fi decorați cu “Ordinul MeritulCultural în Grad Ofiţer”, care le-a fost conferit de preşedintele României pentru„contribuția excepțională avută la promovarea culturii și limbii române, precumși a imaginii României în Republica Italiană”.
Sfințirea Pietrei de Temelie a Bisericii de la Chivasso
Marți, 01 mai 2012, a avut loc sfințirea Pietrei de Temelie a primei biserici ortodoxe române din Piemonte, la Parohia “Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica”, păstorită de Părintele Nicolae Vasilescu.
La acest moment solemn, precedat de Sfânta Liturghie, a participat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, având ca oaspete de seamă pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop IOAN al Covasnei și Harghitei care a însoțit și a adus spre închinare, din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, moaște ale Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica.
ROMÂNIA-ITALIA: Filmul românesc contemporan la Torino
Cu ocazia participării României ca țară invitată de onoare la cea de-a XXV-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Torino, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și în parteneriat cu Muzeul Național al Cinematografiei din Torino, Primăria oraşului Torino, Salonul Internațional de Carte și Fundația pentru Carte, Muzică și Cultură, organizează festivalul ROMÂNIA-ITALIA: Filmul românesc contemporan la Torino.
Beneficiind de patronajul Regiunii Piemonte și al Provinciei Torino, manifestarea se va desfășura în perioada 2 – 9 mai 2012, la Cinema Massimo (Via Verdi 18, Torino) și va cuprinde o selecţie de filme din palmaresul cinematografiei româneşti contemporane.
"Încă din 2009, când Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția a iniţiat participarea României la Salonul Internațional de Carte cu un stand naţional şi o serie de evenimente literare, ne-am propus să „cucerim” orașul Torino cu evenimente culturale românești de impact. Una dintre cele mai importante pârghii de realizare a acestui proiect a reprezentat-o colaborarea cu Muzeul Național al Cinematografiei, în vederea promovării filmului românesc, actualmente un domeniu de vârf al culturii ţării noastre pe plan internaţional. Iată că acum această colaborare se împlineşte într-un mod fericit, cu această ocazie unică pe care o reprezintă statutul de țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte de la Torino.
Tradizioni romene nel cuore di Borgaro - un successo grazie a tutti voi
Sabato 1 ottobre si è tenuto il grande evento – spettacolo organizzato da Radio Torino International e l’Associazione Dacia di Borgaro. Piazza della Repubblica di Borgaro è diventata per oltre tre ore il cuore delle tradizioni romene, grazie ai bravissimi artisti che hanno saputo mantenere vivo il numeroso pubblico formato non solo da romeni arrivati da svariati angoli di Torino e Provincia, ma anche di tanti italiani incuriositi della cultura romena.
Presenti all'evento anche il sindaco di Borgaro, Dr. Borrea Vincenzo, l'assessore Villani Tommaso, il presidente della Pro-Loco di Borgaro, Sig Mario Capello e la Protezione civile, che hanno tutti sostenuto e contribuito alla migliore realizzazione della festa.