Alegeri prezidentiale pe 10 si 24 noiembrie propunere AEP

Românii vor vota noul șef al statului pe data de 10 noiembrie 2019, conform Hotărârii Guvernului nr. 485/2019, care a apărut pe 10 iulie în Monitorul Oficial.

În Parlament s-a decis și modificarea legislației electorale astfel încât, la prezidențialele din toamnă, să poată vota cât mai mulți români din diaspora.

 

Proiectul introduce trei măsuri esențiale pentru facilitarea votului în afară granițelor: 3 zile de vot anticipat, prelungirea programului până la miezul nopţii, în ultima zi, dacă în secţia de votare mai sunt alegători, vot prin corespondenţă.

„Art. 44. - (1) În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7,00 şi se încheie la ora locală 21,00. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), votarea în străinătate se desfăşoară şi pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri, votarea începe în ziua de vineri, ora locală 12.00 şi se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 07.00 şi se încheie la ora locală 21.00", arată documentul.

Legislaţia a fost completată, astfel încât alegătorii, atât din România cât şi din afara ţării, care vor fi prezenţi la coadă la închiderea secţiei de vot, respectiv ora 21:00, să poată vota până la ora 23.59.

„La ora 21:00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23:59”, potrivit modificării aduse articolului 46 din Legea 334/2006.

Propunerea legislativă trebuie să primească undă verde și de la președintele statului și să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.