telemeamarginimeasibiului2

Telemeaua de Sibiu a primit protecţia naţională a sistemelor din domeniul calităţii, conform legislaţiei europene. Denumirea poate fi acum utilizată doar de producătorii din zona Sibiului care respectă prevederile din caietul de sarcini și sunt supuși controlului și certificării unui Organism de Inspecție și Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

 

Asociaţiile producătorilor sibieni s-au ocupat de toate procedurile de certificare pentru telemeaua produsă de ei. Acum e protejată în faţa oricărei practici care poate induce în eroare consumatorul. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va trece acum la verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logo-ului naţional.

Şi consumatorii vor avea de câştigat. Vor avea garanţia calităţii produselor.

"Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului 'Telemea de Sibiu' din arealul geografic trebuie să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi promovare în privinţa proprietăţilor produselor care oferă valoare adăugată, va monitoriza utilizarea comercială a denumirii 'Telemea de Sibiu', va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional", se arată în comunicatul MADR.

Până acum, ţara noastră are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, trei Indicaţii Geografice Protejate (I.G.P.) - magiunul de prune Topoloveni, Salamul de Sibiu, Novacul afumat din Ţara Bârsei si unul pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (D.O.P.) - Telemeaua de Ibăneşti.

În plus, România are în prezent, patru produse în stadiul de evaluare pentru dobândirea protecţiei europene: 'Cârnaţi de Pleşcoi', 'Caşcaval de Săveni', 'Scrumbie de Dunăre afumată' şi 'Telemea de Sibiu'.