Primul Razboi Mondial 18Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial și, implicit, de la înfăptuirea Unirii de la 1 Decembrie 1918, vă prezentăm povești ale soldaților români care au luptat pentru Marea Unire, mulți decedați, pe câmpul de luptă, la vârste fragede. 

Cu ajutorul informațiilor remise postului nostru de radio de Ministerului Apărării Naționale din România, astăzi, vi-i prezentăm pe eroii:

 

Gheorghe MihailGheorghe Mihail: 
S-a născut la 13 martie 1887, la Brăila. 

În timpul Războiului de Întregire s-a remarcat la comanda Batalionului 2 din Regimentul 34 infanterie în luptele de pe valea Buzăului, cu prilejul asaltului poziţiilor inamice de pe dealul Şoimului din zilele de 4 - 7 octombrie 1916. A fost rănit, iar pentru curajul dovedit în luptă a fost recompensat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a şi Legiunea de Onoare în grad de cavaler. Ulterior s-a distins în timpul reorganizării armatei din Moldova şi mai ales în timpul bătăliei de la Mărăşeşti.
Generalul de corp de armată adjutant Gheorghe Mihail, figură emblematică a oştirii române, cu atitudini sau decizii poate controversate, dar asumate cu demnitate şi curaj, s-a stins din viaţă la 31 ianuarie 1982, în Bucureşti, la venerabila vârstă de 95 de ani.
A fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a, „Legiunea de Onoare” în grad de cavaler şi medaliile „Bărbăţie şi credinţă” clasa a II-a, „Virtutea militară” clasa a IV-a şi „Steaua României” în grad de ofiţer.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

Hurmuzescu N. MihailSublocotenentul Hurmuzescu N. Mihail.

Acesta a fost comandant al Vedetei nr. 6 (Grigore Ioan), iar în data de 28 septembrie 1916 a fost primul ofiţer din Marina Militară Română decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” cls. a III-a.

Înalt Decret nr. 2970 din 28 septembrie 1916: „Pentru că a condus vedeta afară din Canalul Cusuiului, când ofiţerii vedetei şi jumătate echipaj fusese secerat de gloanţe”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

 

Constantin PrezanConstantin Prezan
Acesta s-a născut la 27 ianuarie 1861 în comuna Butimanu, judeţul Ilfov
A încetat din viaţă la 27 august 1943, fiind înmormântat în satul Schinetea din judeţul Vaslui.
Constantin Kiriţescu, istoricul Războiului de Întregire, scria în necrologul fostului şef al Marelui Cartier General: „Ţara şi armata au avut norocul să aibă în persoana generalului Prezan, în cele mai grele timpuri, un şef înzestrat cu alese însuşiri. Statornic în credinţa şi ideile sale, spirit cumpănit, calm în mijlocul celor mai tulburi situaţii, militar cu vederi clare, bucurându-se de o deosebită autoritate, atât faţă de ai săi, cât şi faţă de aliaţi, servind ţara şi pe regele său fără nicio preocupare, ambiţie sau veleitate de alt ordin.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

Virgil BadulescuMaiorul Virgil Bădulescu
Acesta s-a născut în anul 1882, pe 6 octombrie, în oraşul Călăraşi.
A fost primul comandant al primului Batalion de Vânători de Munte din ţara noastră şi decorat în data de 12 februarie 1918 cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul” cls. a III-a.
Ordinul de luptă s-a primit în ziua de 8 august 1917. Sub comanda maiorului Virgil Bădulescu, Batalionul de Vânători de Munte a intrat în ziua de 11 august în luptele de la Ciresoaia si Cosna.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

 

plutonierul major Constantin Ţurcanu Peneş CurcanulPlutonierul major Constantin Ţurcanu (Peneş Curcanul)

Constantin Ţurcanu a fost sergent în Regimentul VII Rahova nr. 25 Infanterie şi a devenit faimos după bătălia de la Griviţa din 30 august 1877. A luptat apoi la Rahova.

În anul 1913 a luptat din nou în Bulgaria, în cel de-al Doilea Război Balcanic, iar în Primul Război Mondial a luptat la Oituz şi pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

 

Ion DragalinaIon Dragalina
Generalul de brigada Ion Dragalina s-a născut în oraşul Caransebeş, pe atunci în Austro-Ungaria, la 8 decembrie 1860
Numirea generalului Ion Dragalina în fruntea Armatei I a dus la creşterea moralului trupelor. Constantin Kiriţescu scria: „Noul comandant al Armatei I era unul din cei mai valoroşi ofiţeri ai armatei noastre. […] Blând şi prietenos cu soldaţii, ca un frate mai mare al lor, el era pătruns până în cel mai înalt grad de simţul datoriei. Divizia de la Cerna, pe care o comandase până în acest moment, devenise un corp de elită prin încrederea pe care ştiuse comandantul să o inspire soldaţilor. Era omul indicat să facă faţă primejdiei. Şi a făcut-o cu preţul vieţii sale.”
Pe când se afla la Lainici şi discuta cu comandantul sectorului despre măsurile necesare pentru păstrarea aliniamentului atins, generalul a fost informat că inamicul a interceptat comunicaţiile de la sud de localitate, pe care le ţinea sub foc de pe înălţimi. Se profila riscul de a fi luat prizonier. Pentru a evita această dezonoare a decis să rişte şi a pornit spre Bumbeşti cu automobilul. Pe drum, aproximativ la jumătatea drumului dintre Lainici şi Bumbeşti, apropiindu-se de punctul interceptat de inamic, generalul Ion Dragalina a ordonat şoferului să mărească viteza. În timp ce maşina gonea prim ploaia de gloanţe, generalul Ion Dragalina a fost rănit la umăr şi la braţul drept, ceilalţi militari din maşină scăpând nevătămaţi. Grav rănit, generalul a fost dus la Târgu Jiu şi, ulterior, la spitalul militar din Craiova. Deşi aflat într-o situaţie critică, generalul i-a ordonat şefului său de stat-major să-l ţină la curent cu situaţia de pe front. În seara zilei de 13 octombrie 1916, aflat în stare gravă, a ajuns la Bucureşti, la spitalul militar de la Palatul Regal de la Cotroceni. Aici i s-a amputat braţul drept. Deşi grav bolnav, generalul Ion Dragalina a urmărit cu încordare desfăşurare luptelor din Valea Jiului. Celor care-l vizitau le spunea „mai am un braţ pe care-l pun la dispoziţia ţării.” În timp ce se afla pe patul de suferinţă a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru repetate acte de vitejie şi destoinicie de care a dat dovadă în conducerea trupelor” (Înaltul Decret nr. 3027 din 14 octombrie 1916).

Timp de câteva zile de la operaţie, starea de sănătate a generalului părea să se îmbunătăţească, dar la 20 octombrie s-a declanşat septicemia. Cu toate eforturile medicilor pentru a-l salva, la 24 octombrie 1916, după patru zile de suferinţă, generalul Ion Dragalina a închis ochii pentru totdeauna. Era, după David Praporgescu, al doilea general român căzut pe câmpul de onoare.

A fost înmormântat la 26 octombrie 1916, cu funeralii naţionale, la Cimitirul militar Bellu din Bucureşti. În semn de omagiu, carul mortuar a fost însoţit de militari din trupele de la Cerna şi Jiu, pe care le comandase.
Generalul Ion Dragalina a căzut pe câmpul de onoare pentru făurirea României Mari. El va rămâne pentru totdeauna în memoria urmaşilor ca o figură eroică de militar care nu a ezitat să-şi îndeplinească datoria pentru Neam şi Ţară, chiar cu preţul vieţii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Gavril DanielescuCăpitanul Gavril Danielescu
Acesta s-a născut la 19.11.1887 în localitatea Farcaş, judeţul Suceava.
-a participat la campania din timpul Primului Război Mondial 1916-1918 fiind mobilizat la 15 august 1916. A fost demobilizat la 6 iunie 1918.
-pe timpul participării la campania din timpul Primului Război Mondial a fost rănit de două ori: la 3 noiembrie 1916 şi la 28 august 1917.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sursa: Arhivele Militare Române, Fond Memorii Bătrâni, căpitani, litera D, crt. 121.

 

 

 

 

 

 

Generalul Constantin ChristescuGeneralul Constantin Christescu

Acesta s-a născut la 2 decembrie 1866 în localitatea Pădureţi, judeţul Argeş.
În anii neutralităţii României (1914-1916), a deţinut funcţia de şef al Secţiei Operaţii a Marelui Stat Major. În această calitate a elaborat, împreună cu colaboratorii săi, planul de campanie pentru intrarea Românie în război (Ipoteza „Z”).
Activitatea susţinută depusă în fruntea Marelui Stat Major într-o perioadă de transformări structurale ale instituţiei militare a fost întreruptă în mod tragic în noaptea de 8/9 mai 1923, când generalul Constantin Christescu a încetat din viaţă. A fost înmormântat în Cimitirul „Bellu” civil din Capitală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae CapşaCăpitanul aviator Nicolae Capşa

A fost unul din primii ofiţeri de aviaţie ai armatei române, care în anii războiului de întregire naţională şi-a adus o importantă contribuţie la elaborarea planurilor de luptă ale Grupului 3 Aeronautic Galaţi pe care l-a comandat cu multă pricepere, autoritate şi spirit gospodăresc.

S-a născut într-o familie ilustră la Bucureşti în 1883.
Din nefericire viaţa i-a fost scurtă. S-a stins din viaţă la vârsta de 35 de ani, în ziua 27 iulie 1918. A decolat de pe aerodromul militar de la Tecuci la bordul unui avion de vânătoare „Nieuport” tip 11, a intrat în vrie şi n-a mai putut redresa aparatul de zbor. Prin întreaga sa activitate, rămâne ca un zburător deosebit de talentat, fiind unul dintre primii piloţi militari ai armatei române care şi-a adus o contribuţie substanţială la pregătirea unui număr important de piloţi în calitatea sa de pilot-instructor, militând pentru dotarea aviaţiei naţionale cu avioane moderne.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

Titus BudacSublocotenentul Titus Budac

Acesta a făcut parte din Regimentul 34 Infanterie “Constanţa” și a căzut la datorie în luptele de la Turtucaia, pe 23 august 1916.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vasile CraiuCăpitanul aviator Vasile Craiu

La poalele Parângului, pe valea Gilortului, se află o frumoasă aşezare - Novaci, unde la 31 decembrie 1894, într-o casă modestă, s-a născut cel care va deveni unul din marii aviatori ai ţării - Vasile Craiu.
Sublocotenentul Vasile Craiu execută primul bombardament asupra trupelor inamice aflate la Turtucaia în ziua de 3/16 septembrie 1916.
Sublocotenentul de marină observator Aurelian Păunescu ne oferă amănunte interesante prezentate într-un raport, în legătură cu lupta aeriană din 15/28 iunie 1917:”…Prima dată, locotenentul Craiu a atacat cele două avioane inamice şi le-a forţat să intre în liniile lor. Le-a reîntâlnit în zona Scorţarul Nou-Grindu şi le-a atacat din nou. După câteva minute, avionul locotenentului Craiu reintră în liniile noastre la foarte joasă înălţime şi a aterizat pe un câmp între Independenţa şi Siret…Am aterizat în apropierea lui Craiu şi am văzut că era grav rănit. L-am suit în Farman şi l-am transportat la Galaţi, rănitul fiind dus la Spitalul israelit, unde a fost operat imediat de medicul Dugnay. Glonţul inamic a ricoşat şi a avut o mişcare giratorie intrând în omoplatul lui Craiu. La operaţie i-a fost extrasă o bucată de os. Doctorul a apreciat că rănitul trebuie să stea în spital trei luni. Avionul lui Craiu a fost adus la Galaţi de adjutantul De Bentzmann.”

Datorită celei de mai sus dar și a altor două victorii aeriene din zilele de 8/21 martie şi 10/23 noiembrie 1917, căpitanul Vasile Craiu ajunsese la apogeul faimei sale de strălucit pilot de vânătoare, fiind la data de 11/24 august 1918 cel mai tânăr comandant de escadrilă din Aeronautica militară română.

În după-amiaza acelei zile, a executat cu un avion Nieuport un zbor ca de obicei, ajungând deasupra aerodromului, a efectuat toată gama de acrobaţie repetată de mai multe ori. La un moment dat a angajat Nieuport-ul în vrie. A scos avionul din acestă figură acrobatică a morţii, la 50 m de sol, s-a redresat, apoi din nou a căzut în vrie şi s-a zdrobit de pământ. Şi-a dat sfârşitul la numai 23 de ani în braţele camarazilor săi Aurică Păunescu şi Nae Iliescu-Mitralieră, cei cărora la 15/28 iunie 1917 le salvase viaţa, apărându-i de atacul avioanelor Fokker germane,el fiind rănit grav în acea luptă. Nu i-a fost dat să-şi piardă viaţa în zecile de lupte aeriene duse în timpul războiului de întregire naţională, a trecut în nefiinţă tot din pricina curajului său fără egal. A fost înmormântat cu înalte onoruri militare la Bârlad iar, la 23 noiembrie 1927, gorjenii i-au adus rămăşiţele pământeşti la Târgu Jiu, unde au fost reînhumate în Cimitirul eroilor.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


remus lepriRemus Lepri
S-a născut la 19 noiembrie 1886 în Bucureşti. Mama, Aneta, era româncă, iar tatăl său, Giacomo Lepri era italian, de profesie inginer. Giacomo Lepri a intrat voluntar în armata română, luptând la Plevna şi Griviţa. Din anul 1887 şi-a mutat domiciliul în Tumu-Severin. Fiu al unui italian, a primit naţionalitatea română, bucurându-se de o bună reputaţie în comunitatea în care şi-a desfăşurat activitatea de inginer. A avut doi fii, pe amândoi pierzându-i în confruntările din timpul Primului Război Mondial: Remus şi Romulus Lepri.

Erou al Primului Război Mondial, a căzut la datorie în timp ce pregătea instalarea unui baraj de mine la ostrovul Mecica (km 515 pe Dunăre) pentru a împiedica o intervenţie a navelor austro-ungare în timpul trecerii fluviului de către trupele armatei române, în operaţia ofensivă de la Flămânda 81 ocotombrie1916).

În semn de recunoaştere a eroismului său, încă în Primul Război Mondial, unui ponton de mine i s-a dat denumirea de „Lt. Lepri”, iar după război, uneia dintre cele 4 canoniere care au intrat în serviciul Marinei Militare.
Dumnezeu să-l odihnească!

 

 

 

 

ecaterina teodoroiuECATERINA TEODOROIU
Cătălina Toderoiu (numele real al eroinei Ecaterina Teodoroiu), fiica lui Vasile şi a Elenei Toderoiu, s-a născut fie la data de 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, judeţul Gorj, aşa cum reiese dintr-un extras din Registrul de stare civilă al primăriei Vădeni, emis la 29 martie 1928
În perioada 1909-1916, tânăra Ecaterina Teodoroiu, aşa cum apare înscrisă în catalogul clasei primare de către învăţătoarea sa, a urmat cursurile unui liceu de fete (gimnaziu-pension), dorind să devină învăţătoare.
De această perioadă se leagă şi primul său contact cu Casa Regală. Astfel, în anul 1913, în timpul campaniei armatei române în cel de Al Doilea Război Balcanic, în timp ce frecventa clasa a IV-a de liceu, „se înscrie singură în prima asociaţie a cercetaşilor români” . Cu această ocazie, în cadrul unui vizite la Palatul Regal, „făcând parte din prima asociaţie de cercetaşe românce, a fost prezentată A.S.R Principelui Carol şi A.S.R. Principelui Nicolae” . De altfel, ulterior, A.S.R. Principele Carol şi-a amintit de tânăra cercetaşă pe care a propus-o Regelui Ferdinand pentru decorare.
La decretarea mobilizării din 14 august 1916, Ecaterina Teodoroiu a părăsit Bucureştiul şi, aşa cum ea însăşi relatează într-o scrisoare ce îi este atribuită, aflată în fondul „Manuscrise” al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, „… în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea bolnavilor în Târgu-Jiu”. În luna octombrie acelaşi an, M.S. Regina Maria a chemat-o la Palat, în Bucureşti, invitaţie pe care Ecaterina Teodoroiu a onorat-o imediat. Acesta a fost cel de-al doilea contact direct cu un membru al Familiei Regale şi primul cu însăşi M. S. Regina Maria a României .
În conformitate cu aceeaşi scrisoare, în ziua de 6 octombrie 1916 „pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale. Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături de soldaţii Regimentului 18 Gorj” .
La data de 27 octombrie 1916, în timp ce se afla pe front cu Regimentul 18 Infanterie, în condiţiile în care această unitate a fost angajată în luptele de la Filiaşi, un obuz de 305 mm a explodat în apropiere, rănind-o grav la ambele picioare, fiind evacuată, mai întâi, la spitalul din Craiova, apoi la spitalul din Bucureşti şi, după retragerea în Moldova, la spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi .
În legătură cu perioada petrecută în spitalul „Regele Ferdinand” din Iaşi apar relatări potrivit cărora, vizitată fiind de M.S. Regina Maria, aceasta i-a acordat gradul de sublocotenent onorific şi suma de 400 lei lunar, aferentă soldei de grad, plătită din Caseta Familiei Regale.
„Eroina Ecaterina Teodoroiu, fiind rănită în luptele din Munţii Gorjului în I-a parte a campaniei, a fost evacuată în spital la Bucureşti şi în urmă transferată la Iaşi. Acolo, răniţii fiind vizitaţi de M.S. Regina Maria, Regina tuturor Românilor, a găsit şi pe Eroina, şi în Înalta Sa clemenţă a dat ordin să i se dea din Caseta Regală 400 lei lunar. Cu această ocazie, M. S. Regina Maria, Regina tuturor Românilor, i-a conferit şi gradul de Sublocotenent în mod onorific, aceasta pe de o parte în scopul ca să aibă autoritate faţă de trupă, iar pe de altă parte ca un imbold şi vădit exemplu unic în Istoria Patriei – o fecioară ca Ecaterina Teodoroiu în etate de 17 ani (în realitate avea vârsta de 23 de ani, fiind născută în anul 1894 – n.n.) să lupte în rândul ostaşilor pentru apărarea patriei şi pentru răzbunarea a 2 fraţi ai ei căzuţi pe front în luptele de la Jiu” .
la data de 29 aprilie 1920, locotenentul (r) Gheorghe Mănoiu, „ofiţer inferior din Regimentul 59 Infanterie”, a remis un raport către Regimentul 43 Infanterie, în care preciza: „Eroina, ştiu pozitiv că în Mai 1917, s-a prezentat la Palat, unde a primit o sumă egală cu solda unui sublocotenent. La Palat s-a prezentat în baza unui ordin ce s-a primit de la Divizia XI. Îmi aduc aminte când îmi spunea că Palatul i-a încuviinţat purtarea gradului de Sublocotenent asimilat; ordin în această privinţă nu am cetit” .
Un alt contact al Ecaterinei Teodoroiu cu membrii Familiei Regale a României, mai exact cu M. S. Regina Maria, a avut loc în ziua de 6 februarie 1917, când a mers personal la Palat şi a întâlnit-o pe M. S. Regina Maria, aşa cum rezultă din scrisoarea atribuită Ecaterinei Teodoroiu, care se află în arhiva Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”: „Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M. S. Regina pentru a obţine, graţie trecerii şi cunoştinţei mele cu A. S. Regală Principele Nicolae, câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M. S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată” .
Din păcate, în seara zilei de 22 august 1917, într-o acţiune a Regimentului 43/59 Infanterie în sectorul Regimentului 40 Rezervă german, sublocotenent onorific Ecaterina Teodoroiu a fost ucisă de două gloanţe inamice care i-au străpuns pieptul.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

SURSA: Arhivele Militare Nationale, Muzeul Militar al Marinei Române, Muzeul Militar Național și Ministerul Apărării Naționale.

Fotografiile și poveștile eroilor români fac parte din campania #EroiDinRazboi, o iniţiativă @ArmataRo dedicată Centenarului. 

Vom reveni!