Munca unui inginer evoluează odată cu societatea. Cheia acestui raport constă în aprofundarea înțelegerii lumii în care trăim și adaptarea continuă la condiții noi. În prezent, această profesie are nevoie de o nouă abordare profesională, dublată de o manieră afectivă, îndreptată spre dăruire și respect pentru beneficiarul suprem, cetățeanul. Povestea unei familii de ingineri din România (familia Roșca) a stârnit interes în spațiul public. Cum funcționează familia în afara și înăuntrul șantierului și cum se raportează ea la schimbările din jur, sunt doar câteva dintre temele abordate într-un interviu cu Georgiana-Larisa Roșca, inginer de Căi ferate, drumuri si poduri.
”Societatea evoluează și noi odată cu ea. Noi am fost pregătiți mai mult să fim angajați, învățământul fiind structurat pentru era industrială. Acum trăim în era informațională/digitală și lucrurile se mișcă foarte repede”, subliniază Georgiana-Larisa Roșca. În opinia sa, ”a ști să cauți informația și unde să o cauți, a ști să citești/interpretezi un normativ/standard și, bineînțeles, a ști să citești/interpretezi un proiect de specialitate”, sunt principalele abilități pe care un proaspăt absolvent le deține când face primii pași în afara facultății.
 
Când am scris ”Povestea unei familii de ingineri este o inspirație pentru o Românie întreagă” am stârnit multă curiozitate? Aș dori să aprofundăm tainele acestei meserii și legătura strânsă cu domeniul infrastructurii.
Legătura cu acest domeniu a început în anul 2008, după terminarea liceului, când ne-am înscris la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca. Eu, la Construcții Civile și soțul meu, la Inginerie și Management în Construcții. Pe atunci, nu ne cunoșteam, deși, cumva, aveam cunoștințe comune.
Facultatea de Construcții am ales-o la îndrumarea profesorului meu de meditații la matematică, Moga Dan, care rămâne o persoană de referință în evoluția mea, alături de părinții mei și doamna învățătoare Caraneaga Maria.
 
Am oscilat între Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Drept. Țin să precizez că, la momentul înscrierii, deși nu știam foarte bine ce face un inginer constructor, mi-am depus dosarul doar la Facultatea de Construcții în vederea intrării la Buget. Fiind concurs de dosare în acel an, acum realizez că puteam foarte bine să rămân pe dinafară, deoarece mediile erau destul de mari și concurența pe măsură. Dacă îmi amintesc bine, eram aproximativ 3 pe un loc și, în total, am intrat în jur de 900 de studenți la Facultatea de Construcții - Buget și plată, împreună.
Fiind la Construcții Civile, de la sfârșitul anului II am avut posibilitatea să îmi aleg specializarea. Secția de Căi Ferate, Drumuri și Poduri mi s-a părut foarte interesantă, deși nu avea o reputație foarte bună pe atunci. Cumva, cei cu medii mai mari alegeau mereu secția de Construcţii Civile Industriale şi Agricole însă, în generația mea, a fost concurență mare la CFDP și cu o pondere mare de fete. În toți cei patru ani am avut bursă, fiindcă am învățat cu drag și plăcere. Cel mai mult învățam în sesiune, prin scris… parcă toată informația intra prin mână și se ducea la creier unde se întipărea inclusiv fotografia paginii. Așa, în timpul examenului, ”răsfoiam” prin imaginile bine imprimate în memorie și, astfel, răspundeam la subiectele date.
Am stat în cămin patru ani de zile. Învățam în sala de lectură. Prima experiență cu sala de lectură, în prima sesiune din anul I, mi-o amintesc și acum. Trebuia sa mergi să îți găsești loc din timp și era așa de liniște de îți auzeai gândurile. În acel an terminau anul IV și ultima generație de an V, așa că, dacă strănutai de două ori, trebuia să ieși afară să nu faci prea multă galăgie.
 
<Nu este ușor să fii mamă și să ai un job full-time. După ce termini schimbul de inginer, trebuie sa treci la schimbul II și III, unde copilul te ia ”de bună”.>
La sfârșitul anului III l-am cunoscut pe soțul meu și, din noiembrie 2011, suntem împreună. În anul 2012 ne-am luat amândoi licența și ne-am înscris la Masteratul de Ingineria Infrastructurii Transporturilor. Ne-am și angajat amândoi în domeniu, pe ofertare-decontare, eu la S.C. Diferit S.R.L. și el la S.C. BOCCARDO ENTREPRISE S.R.L., în Cluj Napoca. În anul 2013, am revenit în Alba Iulia unde eu am fost angajată la S.C. Florea Grup S.R.L., ca inginer ofertare-decontare, și el la Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. în cadrul proiectului de „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulația trenurilor cu viteză maximă de 160km/h, Secțiunea 3 Coșlariu-Simeria, lot 2, tronsonul Vințu de Jos-Coșlariu.”, ca inginer planificare.
Din anul 2015, am fost angajată la Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. în cadrul lucrării ”Proiectare și execuție Autostrada Sebeș-Turda, Lot 1, km 0+000 – km 17+000 inclusiv Nod Sebeș” ca inginer în cadrul Biroului tehnic și, spre finalul proiectului, am ajuns responsabil Birou tehnic. Am participat la toate fazele de proiectare - Declarație de Proiectare, Proiect Tehnic, Documentație pentru obținerea Autorizației de Construire, Detalii de Execuție, având o mică pauză în concediul de maternitate.
 
După ce m-am întors din concediul de maternitate, am avut un program flexibil, astfel încât să mă pot ocupa și de fetiță. Nu este ușor să fii mama și să ai un job full-time, după ce termini schimbul de inginer, trebuie să treci la schimbul II și III, unde copilul te ia”de bună”, mai are și momente în care nu se simte bine. Oricum, relația cu somnul s-a schimbat semnificativ de la venirea fetiței noastre, Ce pot să spun e că ne odihnim mai concentrat. Fetița merge la creșă de la un an și opt luni, avem și bunici care ne sar în ajutor la nevoie și așa ne putem profesa meseriile.
 
Ce e cel mai greu când lucrezi la un proiect de infrastructură?
 
Sincer, pentru mine nu a fost greu, pentru că, pur și simplu, îmi iubesc meseria. Totuși, dacă e să numesc ceva, ar fi faptul că tot timpul lucrezi contracronometru. Cel puțin la Biroul tehnic am lucrat în acest ritm încă dinaintea obținerii Autorizației de Construire. De asemenea, pe astfel de proiecte, corespondența cu Beneficiarul este foarte importantă. Aceasta se realizează folosind termenii contractuali.
Este foarte interesant fenomenul … cu toate că ești vorbitor de limbă română, în momentul în care trebuie să concepi un răspuns oficial la un e-mail sau o adresă, formularea lui durează foarte mult timp. În aceeași categorie aș introduce și vorbitul la telefon. Cu toții avem telefoane și le folosim, dar lucrurile se complică în momentul când trebuie să ai o discuție oficială și să rezolvi o problemă.
În cadrul Biroului tehnic am avut o muncă foarte variată, de la proiectare și avizare, la coordonarea și corelarea proiectelor de specialitate, monitorizarea și elaborarea corespondeței de interes pentru Biroul tehnic, asistență tehnică pentru Birourile de planificare, calitate și achiziții, întocmire Ordine de Modificare, ședințe cu Beneficiarul (ex: avizare în CTE CNAIR), Inginerul FIDIC (ex: ședințe de progres), subcontractorii și în cadrul societății.
Practic, în astfel de proiecte, un inginer din cadrul Biroului tehnic nu face doar parte de proiectare, dar dacă ar fi să mă refer doar la partea de inginerie, o să îmi rămână mereu în minte câteva subiecte precum calculul bazinelor de retenție a apelor, realizarea proiectului de scurgere a apelor și întocmirea proiectului de semnalizare rutieră. Proiectul de semnalizare rutieră a avut șase revizii, bazate pe obsevații ale Beneficiarului prin Direcția de Siguranța circulației și IGPR.
 
Care e diferența dintre facultate și șantier?
 
Foarte mare, sincer. Din facultate ai un fel de ”guideline”, ca și când ai primi o hartă, și după facultate, ești trimis cu harta în mână să te descurci. Politehnica nu e ușoară dar, pe șantier, e ”the real life”, deciziile se iau rapid, vin de pe șantier tot felul de solicitări de lămuriri referitoare la proiect. Ca inginer la Biroul tehnic, trebuie să reușești să îi lămurești, deși proiectul nu l-ai întocmit personal.
Munca în cadrul Biroului tehnic mi se pare foarte complex, fiindcă face o legătură între toate birourile, șantier și proiectanții de specialitate. Pe Sebeș-Turda, am avut proiectanți de specialitate din Italia și din diverse zone ale țării care a trebuit să fie ajutați să se coordoneze și să se coreleze. Mai exact, proiectantul de structuri era în Italia și proiectantul de lucrări de drumuri la București. Unul proiecta linia roșie și celălalt amplasa structura, astfel încât să se încadreze.
Dacă se revizuia ceva, trebuia ca toți să fie în posesia ultimei variante. Poate părea foarte simplu, dar nu este atunci când ai un proiect de așa mare amploare și în care, pe o porțiune de 50 de metri sau mai puțin, ai utilități relocate, lucrări de scurgere a apelor, ITS, panouri fonoabsorbante, iluminat pe lângă lucrările specifice de drum.
După mine, cele mai importante achiziții la final de facultate sunt: a ști să cauți informația și unde să o cauți, a ști să citești/interpretezi un normativ/standard și, bineînțeles, a ști să citești/interpretezi un proiect de specilitate.
Munca unui inginer e destul de complexă, poate ar trebui ca și în facultate să se meargă mai mult pe practică, pe exemple concrete, pe ce se așteaptă de la tine ca inginer. Nu știu, sincer, câți folosesc integralele triple zi de zi, deși nu neg că și ele au rolul lor în dezvoltarea ”creierului de inginer”.
În anul trei, la Tehnologie, ni s-a desenat pe tablă, cu creta, stația de mixturi asfaltice și de betoane. Până nu am fost în practică, eu nu mi-am dat seama de proporția fiecărui element aparținător. De asemenea, nu aveam nicio idee despre cum se desfășoară lucrurile într-o firmă de construcții - mai tehnic spus, ”circuitul apei în natură”. La primul job, la Diferit în Cluj Napoca, m-am angajat fix după ce am terminat facultatea. M-au pus prima dată să fac o copie la un proiect și nu am știut de unde să “apuc” copiatorul.
 
Citeste AICI povestea integrala: https://www.facebook.com/cnadnr/posts/2739740066286055 
 

Aggiungi commento


Codice di sicurezza
Aggiorna