b721e37a6377f0eb46f72f7cee42d791

Tiberiu Mugurel Dinu este rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Torino, în locul său fiind numită Ioana Gheorghiaș.

 

În Hotărârea de Guvern semnată de prim-ministrul, Vasilica-Viorica Dăncilă, și contrasemnată de Ministrul Afacerilor Externe, Teodor-Viorel Meleșcanu, pubicată joi, 28 iunie, în Monitorul Oficial, se subliniază că Tiberiu Mugurel Dinu trebuie să-și încheie misiunea diplomatică în cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Au fost stabilite schimbări și în privința consulatelor generale ale României la Strasbourg, Edinburgh și Cernăuţi. Astfel, Eleonora Moldova este rechemată din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Cernăuţi, Ucraina, urmând ca odată cu încheierea misiunii, funcţia să fie preluată de Irina Loredana Stănculescu.

Sabin Pop este rechemat din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Strasbourg, în locul său fiind numit Sorin Adrian Pârvulescu. Pîrvulescu este fiul vitreg al lui Teodor Meleșcanu, băiatul din altă căsătorie a lui Viki Meleșcanu, actuala soție a ministrului de Externe.

În fine, conform unei alte hotărâri, Anton Emmanuel Barbu a fost numit consul general, şef al Consulatului General al României la Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. El este fiul fostului ministru al Culturii din guvernarea Ponta, Daniel Barbu.

Torino, să facem cunoștință cu noul consul general

Nu există foarte multe informații despre Ioana Gheorghiaş, dar se știe sigur că este vorba despre fiica lui Mugurel Gheorghiaș, poreclit ”Melcul”, acționar la compania Tel Drum, aflată în procedură de insolvență, firmă implicată în dosarul privind presupuse fraude cu fonduri europene, constituit la DNA, în care este investigat și Liviu Dragnea. Mugurel Gheorghiaș și Liviu Dragnea sunt legați de o lungă prietenie, încă de pe băncile facultății. În timpul studenției au fost chiar colegi de trupă rock.

Se pare că Ioana Gheorghiaș și-a început cariera în administraţia publică în 2011, când s-a angajat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), organism în structura Guvernului Emil Boc, pe funcţia de „consilier la cabinetul ministrului”. Pe atunci, DAE era condus de Bogdan Mănoiu, care era ministru. La scurt timp, ea s-a angajat la Palatul Cotroceni, în mandatul lui Traian Băsescu, avându-l ca șef tot pe Bogdan Mănoiu, în cadrul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene. A ocupat funcţii publice şi în guvernările Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta şi Dacian Cioloş. În 21 decembrie 2015, a depus primele declaraţii de avere şi interese ca angajat MAE în calitate de secretar III, însă în cadrul Direcţiei Europa Occidentală şi Europa Centrală (DEOEC).

Anul trecut, Ioana Gheorghiaș a fost avansată la gradul de secretar II, la excepțional, de către ministrul Meleșcanu, la propunerea secretarului de stat George Ciamba, ea fiind în acea perioadă consiliera lui Ciamba. Potrivit ziarului România Liberă , Ioana Gheorghiaș a intrat prin consurs în diplomație, în anul 2015, din comisia de concurs făcând parte și Ciamba.

Alegeri prezidențiale 2019

Institutul Diplomatic Român funcționează în subordinea MAE, minister responsabil conform legii de organizarea secțiilor de votare din străinătate.

În calitate de consul general la Torino, Ioana Gheorghiaș va fi, deci, cea care va gestiona procesul de votare din nordul Italiei la alegerile pentru președintele României din anul 2019, va fi ea persoana de referință a comunității, jucând un rol important în asigurarea bunei desfășurări a procesului de votare.